Acordul barré este acordul în care degetul arătător apasă mai multe corzi deodată, pe aceeași tastă, ținând locul unui căluș mobil. Cu el, aceeași formă de acord poate fi mutată pe tot gâtul chitarei, ceea ce deschide accesul la toate tonalitățile. Dificultatea ține mai puțin de forță și mai mult de poziția degetului, a degetului mare și a brațului.
Ce este un acord barré la chitară?
Un acord barré la chitară este o formă de acord în care arătătorul apasă toate cele șase corzi sau doar o parte din ele pe aceeași tastă, iar celelalte degete formează restul acordului. Barré-ul complet acoperă toate corzile, iar cel parțial acoperă două până la cinci.
Cele mai folosite forme sunt două. Prima are tonica pe coarda a șasea și seamănă cu acordul Mi major mutat mai sus. A doua are tonica pe coarda a cincea și seamănă cu acordul La major. Ambele au și variante minore, obținute prin ridicarea unui singur deget.
Ce acorduri se obțin pe fiecare tastă?
Pe fiecare tastă se obține un alt acord cu aceeași formă, iar numele lui este dat de nota pe care o apasă arătătorul pe coarda tonicii.
| Tasta | Forma cu tonica pe coarda a 6-a | Forma cu tonica pe coarda a 5-a |
|---|---|---|
| 1 | Fa | Si bemol |
| 2 | Fa diez | Si |
| 3 | Sol | Do |
| 5 | La | Re |
| 7 | Si | Mi |
| 8 | Do | Fa |
Acordul Fa de pe prima tastă este cunoscut ca cel mai greu, pentru că mâna stă departe de corp și corzile se apasă mai greu lângă capătul gâtului. Învățarea începe mai ușor pe tastele 5–7.
Cum se așază corect degetul arătător?
Degetul arătător se așază drept, foarte aproape de bara metalică a tastei, și ușor rotit pe marginea dinspre degetul mare, unde osul este mai tare și pielea mai fermă.
- Partea moale din mijlocul degetului are pliuri care lasă corzi neapăsate; rotirea ușoară le evită.
- Vârful degetului poate depăși puțin marginea gâtului, fără să atingă corzile de sus.
- Încheieturile degetului stau aliniate cu tasta, nu în diagonală.
- Celelalte degete apasă cu vârful, arcuite, ca să nu atingă corzile vecine.
Cât de tare trebuie apăsat un acord barré?
Un acord barré se apasă doar atât cât este nevoie ca fiecare coardă să sune curat, iar o mare parte din presiune vine din greutatea brațului, nu din strângerea degetului mare.
Degetul mare stă pe spatele gâtului, aproximativ în dreptul degetului mijlociu, nu încolăcit peste margine. Cotul coboară ușor lângă corp, iar brațul trage gâtul spre interior. Testul simplu este relaxarea treptată a apăsării până când corzile încep să bâzâie, apoi revenirea la puțin peste acel prag.
Chitara contează și ea: corzile prea înalte deasupra gâtului cer o forță mult mai mare. Diferențele dintre instrumente sunt discutate în articolul despre alegerea instrumentului muzical potrivit, iar reglajul îl poate face un lutier.
Ce exerciții ajută la învățarea acordurilor barré?
Exercițiile scurte și dese ajută mai mult decât repetițiile lungi, pentru că mâna obosește repede, iar o poziție corectă se fixează prin multe încercări bune.
- Barré-ul fără acord: arătătorul apasă singur cele șase corzi pe tasta 5, iar fiecare coardă se ciupește separat.
- Coardă cu coardă: după formarea acordului complet, se verifică fiecare coardă și se ajustează degetul care o atinge greșit.
- Așezare și ridicare: acordul se formează, se ține două secunde, se relaxează mâna și se reia de 10 ori.
- Coborârea pe gât: aceeași formă se mută de pe tasta 7 spre tasta 1, câte o tastă pe zi.
- Schimbările: trecerea lentă între un acord deschis cunoscut și unul barré, în ritmul unei piese simple.
Pentru cei aflați la început, sesiunile de 5–10 minute, de câteva ori pe zi, se potrivesc cu recomandările din ghidul despre primii pași la chitară pentru adulți.
Cât durează până când acordurile barré sună curat?
La exersare zilnică, cei mai mulți chitariști încep să obțină barré-uri curate după câteva săptămâni, iar schimbările fluente între acorduri vin în următoarele luni.
Oboseala mușchilor mâinii este normală la început. Durerea ascuțită, amorțeala sau durerea care persistă după pauză sunt semnale de oprire și de verificare a poziției. Între timp, acordurile de tip „power chord”, cu doar două-trei corzi, permit cântarea multor piese din repertoriul prezentat în istoria muzicii rock în albume clasice.
