Teatrul Stela Popescu – in spectacol pe scenele teatrelor din centrul Bucurestiului

[ad_1]

Noua stagiune începe pentru Teatrul Stela Popescu cu o aventură itinerantă, spectacolele lansate în ultimii ani putând fi văzute din luna octombrie 2022 pe scenele teatrelor din centrul Bucureştiului.

            Actorul Cristian Şofron, director general al Teatrului Stela Popescu, declara : „Din această toamnă, teatrul nostru îşi va prezenta spectacolele pe unele dintre cele mai importante scene teatrale bucureştene, unde colegii noştri ne-au primit cu drag până când teatrul nostru va avea posibilitatea să joace la superba sală din strada Batişte  nr. 14. Vreau să mulţumesc celor care ne-au invitat să ne prezentăm spectacolele pe scenele de la ARCUB – Sala Mare, de la Teatrul Nottara, Teatrul Metropolis, Teatrul Tănase şi sunt convins că lista nu se va încheia aici. Pentru Teatrul Stela Popescu, un teatru atât de tânăr dar cu ambiții mari, este un nou început, o nouă provocare, un alt mod de a se prezenta în faţa publicului. Sunt convins că spectatorii noștri bucureșteni și nu numai, ne vor urmări traseul și vor veni la spectacolele noastre oriunde se vor desfășura. Vor avea ce vedea ! Vă așteptăm cu drag! ”

            Spectacolul Anatomia unui clișeu, după un text de Alexandru Doru Spătaru, regia Chris Simion-Mercurian, se joacă pe 11 octombrie, ora 19, la ARCUB Sala Mare (str. Lipscani nr. 84-90), pentru ca în seara următoare, 12 octombrie, ora 19,Micul prinţ,adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry,un concept teatru – dans de Ioana Macarie să poată fi văzut la aceeaşi sală ARCUB din Centrul vechi

            La Sala mică a Palatului Naţional al Copiilor, puteţi vedea spectacolul Equus de Peter Shaffer în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, în seara de 22 octombrie.

            Călătoria va continua pe scenele consacrate din centrul Bucureştiului, Teatrul Stela Popescu aşteptându-şi publicul la Teatrul Metropolis, Sala Mare, pe 23 octombrie, cu Hoţul de mărgăritare, adaptare după Valeriu Anania, la Teatrul Nottara. Sala Horia Lovinescu, pe 29 octombrie, cu Anatomia unui clișeu, după un text de Alexandru Doru Spătaru, regia Chris Simion-Mercurian şi la Teatrul Constantin Tănase, Sala Savoy, pe 30 octombrie, cu Femeia, eterna poveste, regia Attila Vizauer, pe un scenariu de Ema Stere.

Bilete pe www.mystage.ro

www.teatrulstelapopescu.ro

www.facebook.com/TeatrulStelaPopescu

www.instagram.com/teatrulstelapopescu

Articolul Teatrul Stela Popescu – in spectacol pe scenele teatrelor din centrul Bucurestiului apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



[ad_2]

Source link

Previous post Actualitatea pe santierul de la Pasajul Berceni
Next post Mihai Daraban: Lemnul romanesc n-ar trebui sa paraseasca tara decat sub forma de produse de mobilier