Ce document a adoptat SENATUL in privinta reglementarii pretului energiei?


Senatorii au dat „undă verde” marţi OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică. Astfel, a fost lărgită lista consumatorilor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023.

Astfel, se prevede ca, în cazul consumatorilor casnici, plafonarea se raportează la cel mai avantajos consum – de anul trecut sau de anul acesta.

Trebuie știut că au fost 84 de voturi „pentru” şi numai 36 de abţineri.

Principalele reglementări ale ordonanței Prevăd următoarele: Acordarea plafonării pentru populație se raportează atît la consumul de anul trecut, cât și la consumul de anul acesta. Familiile cu cel puțin trei copii la școală nu vor avea limită de consum pentru plafonare. Metrorex, farmaciile, bisericile vor beneficia de plafonare. Potrivit ordonanţei adoptate marți la Senat, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, inclusiv TVA, pentru clienţii casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 0 – 100 KWh şi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este de maximum 255 kWh. Senatul a stabilit că de un preţ plafonat pentru energie electrică vor beneficia atât consumatorii casnici care în anul 2021 au avut un consum mediu lunar mai mic de 300 KWh, dar şi cei care, deşi în 2021 au avut un consum mediu lunar mai mare de 300 KWh, anul acesta economisesc şi se încadrează în plafoanele stabilite.

Preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh în cazul clienţilor casnici şi maximum 0,37 lei/kWh pentru clienţii noncasnici, relatează Agerpres. Potrivit amendamentelor adoptate de Senat, printre beneficiarii din mediul economic şi din instituţiile publice pentru care energia electrică se facturează cu maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, se numără întreprinderile mici şi mijlocii, operatorii ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, inclusiv Metrorex SA, operatorii economici din domeniul industriei alimentare, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, întreprinderile publice care administrează sau gestionează investiţii în domeniul sportului, administratorii parcurilor industriale, producătorii şi distribuitorii de medicamente, farmaciile care utilizează lanţ de frig, lăcaşurile cultelor recunoscute oficial în România.

Precizări din document:  „Începând cu 1 septembrie 2022, producătorii de energie electrică, prin contracte bilaterale negociate direct, au obligaţia să vândă minim 70% din energia electrică disponibilă în producţie proprie doar furnizorilor de energie electrică care au în portofoliu clienţi finali, destinată exclusiv pentru consumul acestora. (…) Furnizorii care au un portofoliu clienţi finali reprezentând minim 100.000 de locuri de consum şi au un consum în anul anterior de minim 500 GWh au obligaţia de a încheia contracte la termen de minimum trei ani, cu livrare mai mare de un an, care să acopere minim 70% din cantitatea furnizată în 2021. Clienţii finali mari de energie vor încheia contracte la termen de cinci ani care să acopere minim 40% din consumul anual realizat în 2021”.

Ordonanţa urmează să fie dezbătută și în cadrul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, după care va fi publicată în Monitorul Oficial.

Detalii:

OUG 119/2022: https://www.senat.ro/legis/PDF/2022/22L548OG.PDF

Raportul comun al Comisiei economice, industrii şi servicii și al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale: https://www.senat.ro/legis/PDF/2022/22L548CR.PDF

Înregistrarea ședinței de plen: https://www.youtube.com/watch?v=HpFvqRDD6WY

Articolul Ce document a adoptat SENATUL in privinta reglementarii pretului energiei? apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.