Stiri

Detalii despre anveloparea blocurilor din Sectorul 2. Ce transmite Primarul?


Anveloparea blocurilor este un lucru absolut necesar pentru vremurile pe care le trăim. Un bloc anvelopat înseamnă eficiență termică, facturi reduse și o izolație fonică mult mai bună.

Primarul Radu Mihaiu: „Peste 170 de asociații de proprietari au semnat actul adițional pentru a intra la reabilitare termică în următorii 2 ani.

Peste 170 de asociații au înțeles că e normal să fie scutiți de cofinanțare doar cei cu venituri mici şi medii.

Peste 170 de asociații de proprietari au înțeles că respectarea legii nu este opțională.

În actuala criză a energiei, peste 170 de asociații au înțeles că este eficient economic să investim în anvelopare, pentru că astfel vom avea condiții mai bune, dar și consum mai scăzut de energie. Și, deci, în condițiile prețurilor actuale, și costuri totale mai mici la întreținere.

Am avut anul acesta peste 150 de șantiere în lucru (unele de anul trecut). Vom continua și anul viitor cu aceeași cadență.

În curând vom semna un nou acord cu Banca Europeană de Investiții, în valoare de 80 de milioane de euro pentru eficienţă energetică.

Accesăm toate fondurile din PNRR disponibile.

Vom aplica și la Programul Operaţional Regional, când va deschide liniile de finanțare.

Este, probabil, cea mai consistentă și eficientă acțiune de îmbunătățire a condițiilor de termoficare pe care o poate depune un sector.

Investind acum, reducem costurile cu energia pentru următorii 10-15 ani.

Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles acest lucru.”

foto: ziare.com

Articolul Detalii despre anveloparea blocurilor din Sectorul 2. Ce transmite Primarul? apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link

S-ar putea să-ți placă și...