Partie de schi inaugurata la Gura Humorului
Astazi, 6 februarie 2010, va fi inaugurata o noua partie de schi la Gura Humorului. Dupa cum ne informeaza Monitorul de Suceava, la eveniment vor lua parte Sebastian Vladescu, Ministrul Finantelor, si Elena Udrea, Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, impreuna cu Gheorghe Flutur, presidentele Consiliului Judetean Suceava. Partia de schi “Soimul” va fi inaugurata la ora 14.00, la eveniment participand si alte personalitati, atat din plan local cat si judetean.
Valoarea proiectului se ridica la 11.000 de euro, fondurile fiind utilizate pentru amenajarea partiei, montarea instalatiei de telescaun si a instalatiei pentru iluminare nocturna. De asemenea, a fost achizitionata o instalatie de producere a zapezii, reabilitarea dreptului de acces si refacerea parcarii auto de la baza partiei de schi. A fost construita si o cladire anexa pentru instalatia de telescaun.
Potrivit primarului din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, deschiderea partiei va avea loc duminica, partia fiind deschisa intre orele 11.00 si 18.00. Invitatii la eveniment vor avea parte de cateva surprize, printre care si plimbari cu sanii trase de cai, concert de muzica de fanfara si demonstratii de schi alpin. Un moment important al evenimentului va fi reprezentat de slujba de sfintire a partiei. Spre seara, va avea loc un spectacol folcloric dar si un concert Zdob si Zdub.
Partia de schi de la Gura Humorului este echipata cu cinci tunuri de zapada, o masina de batut zapada iar instalatia de telescaun se intinde pe o lungime de 1130 m. Partea superioara a partiei este dedicata schiorilor incepatori. Partia are o lungime totala de 1478 m, o diferenta de nivel de 283 m iar capacitatea optima de primire este de 873 schiori pe zi, gradul de dificultate fiind mediu spre dificil.
Subiecte similare:
- Telecabina si partie de schi pe varful Cozia, in stadiu de proiect
- Poiana Brasov, cea mai convenabila statiune de schi
- Incredibil: Romania a obtinut doua medalii la CM de schi fond Under 23
- Andreea Esca operata la picior in urma accidentului de schi
- Accident feroviar in Dambovita, la Gura Ocnitei









